Totul despre caise
L-am crede de vreo şaizeci de ani pe acel bătrînel chinez, cine are în realitate 109 ani şi în fiecare dimineaţă pleacă să lucreze pământul împreună cu soţia sa, trăiesc împreună de 84 ani. Ei nu sânt singurii dintre membrii ai populaţiei din valea Hunza, care au atins aceasta vârstă înaintată. Prospeţimea lor fizică şi mentală se datorează cu siguranţă pe lângă munca continuă şi mişcare, consumului regulat al singurului fruct ce trăieşte pe lingă casa lor, caisele.
Diversele soiuri de caise au ajuns la noi din Asia, ale căror valoare nutritivă şi efectul benefic asupra organismului puţin diferă. Majoritatea sortimentelor de caise fac parte din alimentele noastre cele mai valorose - exemplul cel mai grăitor este, că şi astronauţii au provizii de caise pentru a acoperi necesarul de substanţe nutritive. Toate aceastea se datorează faptului, că conţine în cantităţi incomparabile faţă de celelalte fructe vitamina A şi C, betacarotină şi nenumărate enzime, aminoacid şi substanţe minerale, în primul rând potasiu, sulf şi fosfor.
Persici, caise
Faţă de fructele proaspete în versiunile uscate aceleaşi substanţe active sânt prezente sub formă mai concentrată, tradiţional se pot prepara din caise compoturi şi gemuri fără pierderi prea mari. Din sâmburii sparţi de caise se poate obţine ulei de masă presat la rece, dar ele pot fi şi mâncate (de exemplu ca înlocuitor de migdale). În acelaşi timp nu trebuie să exagerăm cu consumul de caise, deoarece datorită structurii fibroase caisele activează eficient digestia, şi chiar poate funcţiona ca un diuretic.

Cea mai voioasă caisă
Din punct de vedere al efectului asupra organismului conţinutul foarte ridicat de vitamina A, fosfor şi betacarotină al caisei ajută la prevenirea şi vindecarea bolilor canceroase. În acelasi mod consumul de caise are efect benefic asupra bolilor vasculare, în cazul tensiunii arteriale mici ameliorează vederea, împrospătează pielea, vitalizează părul şi unghiile.
Frumuseţe, sănătate
Industria cosmetica î-l utilizează extern sub forma de creme, măşti de piele, din sâmburi sparţi se fabrică radieră pentru piele. Prin consumul de caise proaspete bogate în sucuri, nu în ultimul rînd, putem asigura şi păstrarea integrităţii dinţilor. Datorită acestor proprietăţi avantajoase consumul de caise este foarte indicat bătrânilor şi copiilor, din acest motiv piersica poate să apară ca prima mincare păstoasă a bebeluşului.




