Pagina principală > Magazin pentru femei > Bebeluş - mamă > Alimentaţie sănătoasă pâna la vârsta de un an

Alimentaţie sănătoasă pâna la vârsta de un an

Pentru dezvoltarea bebeluşului este foarte important ca în primele 12 luni să se treacă treptat de la laptele de mamă la mâncărurile mai solide. Cum să administrăm de toate copilului pentru păstrarea sănatăţii?

Este important să precizăm mai întâi, ca în primele 4-5 luni consumul de lapte de mamă este cel mai important pentru bebeluş, din acest motiv e necesar ca mămica să fie in stare bună. Laptele de mamă apără şi împotriva infecţiilor, chiar dacă alăptatul nu este întotdeauna fără probleme. Dacă mămica nu poate sau doreşte să alăpteze atâta vreme, nici atunci nu trebuie să deviem de la proiect, azi se găsesc deja substanţe nutritive sigure şi controlate, despre care putem cere informaţii precise de la medici şi farmacişti. Este foarte important, ca biberonul să ajungă întotdeauna în stare igienică în gura bebeluşului, înainte de masă merită să fie dezinfectată, spălată minuţios şi fiartă în aburi sau apă clocotită. Dacă substanţa nutritivă se dilueaza cu apă, în nici un caz să nu folosim apă de robinet, sau apă minerală, deoarece acestea nu sânt sigure. În farmacii se găseşte apă optimizată specială pentru copii, care în caz de nevoie poate fi folosită linistit la diluţie.

După laptele de mamă

După luna a cincea merită să acomodăm treptat bebeleuşul să consume mâncăruri mai solide, atunci pot să vină primele pireuri care au menirea de a asigura cerinţele crescânde de energie şi substanţe nutritive ale copilului. În zilele noastre acestea se găsesc int-o uriaşă varietate, din acest motiv merită să consultăm medicul ce să alegem pentru hrana copilului. Mai întâi să încercăm să-l hrănim cu pireuri numai la masa de prânz, (este ideal pireul de legume, pireul de cartofi sau ceva asemănător), iar mai târziu pot să vină pireurile de cereale cu lapte, eventual diluate cu puţin suc de fructe. Merită să acordăm mare atenţie faptului, că prin renunţarea la laptele de masă bebeluşul primeşte hrana din ce în ce mai solidă, deci să nu uităm de administrarea lichidelor, de exemplu suc de fructe fără zahăr, sau ceaiul poate fi excelent, şi printre acestea există variantele cu filtru dezvoltate în special pentru bebeluşi, pe cât posibil să folosim numai acestea. Să nu lăsăm, ca biberonul să fie toată ziua în gura copilului, să-i dăm numai daca îi e sete, deoarece prin contactul permanent cu lichid se poate inrăutăţi considerabil starea dinţilor care se află în creştere.