Cerbi merge la cumpărături
A fost odată ca niciodată, a fost un balaur. Trăia intr-un regat frumos, mare Cerbengócia, împreuna cu zâne, pitici şi spiriduşi. Cerbi – pentru că acesta a fost numele puiului de balaur a fost renumit pentru că adora să mănânce. Lăcomia lui a cauzat multe neplăceri locuitorilor din curtea regală, mai ales când veneau în vizită regi sau regine din alte regaturi. Cumpărăturile erau făcute întotdeauna de Mititelul, un mic spiriduş de pădure. Mititelul era bine cunoscut pe piată, fiindcă datorită poftei mari a lui Cerbi zilnic trebuia să care genţi pline de fructe, legume. Când Cerbi a crescut a decis să ajute la cumpărături. Începând de atunci au plecat împreună la cumpărături. Dar într-o zi au aşteptat vizitatori. Au dat ordin Mititelului să coaca şi să gătească, să facă curat, astfel cumpărăturile de legume din ziua aceia trebuia s-o faca Cerbi. A fost mândru, că a primit o misiune aşa de importantă. Dimineaţa aceia s-a trezit foarte agitat. A consumat micul dejun, apoi a luat coşul şi a pornit. S-a simţit foarte bine pe piaţă. A făcut cumpărăturile cu zel, câteodată a şi negociat. La unul din vânzători însă a devenit nesigur. Tejgheaua era plină de cutii din ce în ce mai frumoase. Necazul erea numai, că el a terminat deja cu cumpărăturile, doar căteva portocale şi banane trebuia să mai cumpere pentru salata de fructe. Numai că cutiile colorate conţineau fulgi delicioase. Cerbi a decis rapid: alege cutiile. A cumpărat fulgi cu scorţişoare, ciocolată, caramele şi cine stie ce ar mai fi cumpărat, daca îi mai rămîneau bani.
A pornit voios spre casă, dar a avut o mare dezamăgire, deoarece acasă nu s-au bucurat de dulciuri. Cauza era, că musafirii care vor sosi după masă preferă mult salata de fructe. Nu au avut încotro, au fost nevoiţi să servească fulgii de cereale. După puţin timp au sosit musafirii. Cerbi a aşezat cu frică pe masă tava plină cu lapte, suc de fructe – şi bine înţeles cu fulgi. Fata şi fiul de crai din regatul vecin la început s-au uitat ciudat la dulciuri, dar după primele înghiţituri nu mai aveau dubii. Pînă la urmă ospăţul a fost aşa de reuşit, că musafirii au cerut şi supliment. Toată curtea a fost foarte mândră de Cerbi, şi începând de atunci au avut încredere în el, şi l-au lăsat liniştiţi să plece singur la cumpărături. Pe deasupra putea să mănînce atâtea dulciuri câte vroia.
Dacă Cerbi ar fi fost ascultător, povestea mea nu ar fi ţinut nici până aici.
Hegyi Zsuzsa - Kecskemét