Nici viaţa de balaur nu-i uşoară
Balaurilor le este uşor se spune în general. Într-adevăr pentru ei totul este mai uşor, deoarece nu au obiceiul de a pune la suflet lucrurile. Ei cară problemele pe spate, în mână, unde le este mai uşor, deoarece toată lumea ştie, că sânt foarte puternici. Cerbi, balaurul tânăr din curtea regatului Cerbengócia se plimba voios prin grădina regală când deodată ceva i-a căzut în cap.
– Copp! – spune Cerbi şi a scărpinat vârful capului. Îi plăcea întotdeauna să reflecteze profund asupra lucrurilor, şi scărpinatul vârfului capului l-a ajutat în gândire. – Parcă mi-a căzut ceva pe cap. Dacă plouă...
Şi-a ţinut palma spre cer.
– Nu – a constatat. – Nu plouă. Dar atunci ceva totuşi a căzut! – reflecta mai departe.
Şi-a ridicat privirea mai întâi către cerul alabastru. Apoi spre pământ.
– Ia te uită, e deschisă fereastra lui Mititelul. Dar fereastra e la locul lui, deci nu a putut cădea. Nu cumva... Mititelul?
S-a uitat în jos. S-a lăsat în patru labe şi...
– Ia te uită un ceas deşteptător! E puţin vechi, dar îl curăţ imediat să fie lucios.
Şi Cerbi a şi început să cureţe ceasul, deoarece balaurii îşi ţin cuvântul dat (ca să nu uite). Între timp ceasul s-a transformat în Apariţia Stranie. Cerbi a rămas uimit.
– Dar tu cine eşti? – a întrebat speriat.
– Stai aşa, asta este şi întrebarea mea – a spus Apariţia Stranie. – Deci: tu cine eşti?
– Cerbi, balaurul din curtea regală.
– Dragul meu stăpîn Cerbi, balaurul din curtea regală, eu sânt Apariţia Stranie şi-ţi îndeplinesc orice dorinţă.
– Păi... – spuse cam încurcat Cerbi. – Care dorinţă?
– Toate dorinţele – l-a asigurat stafia din deşteptătorul fermecat.
– Să zicem... dacă cer o porţie mare de îngheţată? – Abia a terminat propoziţia şi înghetata era în mâna lui. Bănuitor fiind a mirosit-o, apoi i s-a luminat faţa.
– Lămâie! – a constatat şi într-o secundă îngheţata a dispărut în gura lui. – Cea de căpşuni î-mi place mai mult, dar e bună şi asta! Vroiam să zic că î-mi place jocul acesta cu împlinitul dorinţelor! Şi bine înteles şi îngheţata, dar Kócián sau Szeréna, adică toţi, de multe ori mă invită la îngheţată... – A stat aşa pe gânduri o secundă. – Da sigur, în afară de Placcs...
– Mai ai şi altă dorinţă Cerbi, balaurul din curtea regală? – a întrebat cu poftă Apariţia Stranie.
– Ce ai zice, dacă te-aş ruga să... ne jucam tenis de picior?
Stafia s-a încurcat puţin, dar după ce Cerbi i-a explicat regulamentul a fost de acord cu bucurie: – Dacă asta ţi-e dorinţa, să fie!
– Ce bine î-mi pare! – s-a bucurat Cerbi. – Imediat trasez terenul, apoi fug după minge...
– Doar trebuie să doreşti – i-a reamintit Apariţia Stranie.
– Bine înteles că doresc! Fără teren şi minge nu poţi să te joci! – zicea Cerbi, şi dintr-odată a apărut un teren adevărat şi desigur o minge. Cerbi a zâmbit bucuros.
– Asta este fantastic! Când începem?
– Când vrei tu.
– Eşti de acord ca eu să-ţi pasez mingea cu coada?
– Bineînţeles, dacă asta ţi-e dorinţa!
– Problema este, că niciodată nimeni nu se joacă tenis de picior cu mine. Hókusz este întotdeauna ocupat, Kócián iubeşte mai mult patinele, pe Mititelul îl striveşte mingea, cu fetele nu vreau să mă joc... pedasupra nici ele nu vor. Despre Placcs să nici nu vorbim. Putem începe?
– Haide! – a strigat Apariţia Stranie. Şi jocul a pornit bine, mai ales pentru Apariţia Stranie.
– Ei bine – spuse trist Cerbi. – Acum... te-am lăsat să câştigi. Dar... hai să facem un concurs cine este mai tare!
Şi a fugit la trunchiul de copac mare denumit Butucul lui Cerbi, l-a ridicat triumfător. Apoi l-a ţinut cu o singură mână, apoi a ridicat şi un picior, până ce i-a venit idea să-şi ridice şi celălat picior şi în acel moment a şi dat o trântă, ca întotdeauna când i-a mai venit această idee trăsnită.
Apariţia Stranie şi-a plimbat privirea în jur, şi datorită faptului că nu a găsit nimic de ridicat a ridicat castelul în cer. Apoi l-a ţinut cu o singură mână, ca şi cum ar fi un tort mare, apoi a ridicat un picor şi pe urmă.... da, şi celălat picior şi plutea acolo în aer.
"Ia te uită – se gândea Cerbi. – Am ştiut eu că e doar chestie de antrenament. Doar cei slabi afirmă, că este imposibil de realizat"
– Acestea sânt dorinţe foarte interesante ! – spunea Apariţia Stranie şi a lăsat jos încet castelul, acolo unde l-a găsit. – Acum ce urmează?
Cerbi nu a mai avut chef să continue concursul. A aruncat butucul de pe el, şi-a curăţat hainele şi a început să caute tot felul de scuze….