Muzică şi linişte

Szeréna, împărăteasa rătăcită nu numai la împlinirea dorinţelor s-a priceput. Putem spune, că în primul rând la muzică, şi doar în al doilea rând la împlinirea dorinţelor. Deseori s-a auzit din castel glasul ei minunat iubit in toată Cerbengócia. Bine înţeles, să nu vă gândíţi, că s-a auzit vocea ei în toată Cerbengócia, ci că vocea ei a fost pretutindeni cunoscută. Aşa că atunci când Bíborka a ajuns la ea cu Apariţia Stranie împreună şi au trecut de prezentările cuvenite şi-a adus aminte că aici poate asculta atâta muzică cât doreşte, cu muzica niciodată nu s-a săturat. Foarte des a utilizat şi un fel de magnetofon (cutie Magică) pe care a înregistrat muzică sau a selectat dintr-un anumit repertoriu muzical, dar ca în cazul oricărui aparat şi aceasta a avut limitele lui normale şi magice. Din când în când a aruncat caseta magică şi a cerut plăcintă cu gem. în aceste cazuri Szeréna l-a scos din funcţiune o zi întreagă, până când a uitat de acest capriciu. Alteori în cazuri mai grave a inventat altceva.

– Deci Szeréna, împărăteasă rătăcită aceasta ţi-e dorinţa? – a întrebat Apariţia Stranie.

– Muzică? Numai aşa?

– În orice cantitate! – a răspuns Szeréna.

– Să ţi se împlinească dorinţa! – Apariţia Stranie s-a mişcat de ici-colo şi dintr-odată camera lui Szeréna s-a umplut cu tot felul de muzicieni. Ei cântau la titeră, la vioară, la trompete, pe uşă a intrat o fanfară întreagă, era prezent şi un cvartet de coarde, iar într-un colţ dădeau concert patru piane mai mici. Szeréna şi-a astupat urechile, la care Apariţia Stranie a mai adăugat câteva cimpoaie şi o sirenă, crezând câ muzica este insuficientă pentru ea. Această ultimă presupunere izvorea din faptul că poate el este în rudenie cu Szeréna, dar nu era prea convins de acest lucru. La sfârşit şi el s-a alăturat la zgomotul general cu zornăitul relativ slab, dar cu atât mai pătrunzător al ceasului deşteptător. Pe deasupra şi magnetofonul a pornit cu o melodie despre Kóconfitty şi Bojtorja. Szeréna şi-a pierdut răbdarea. A trecut fulgerător printre membrii fanfarei, a fugit pe culoar direct în camera tronului, urmată fiind de Apariţia Stranie şi tot balamucul gălăgios.

– Kócián! – a strigat. – Kócián, ajută-mă! Gălăgia asta este insuportabilă!

Kócián, moştenitorul de tron pe veci din Cerbengócia (structura statului din Cerbengócia va fi povestită într-un alt volum al Cronicii din Cerbengócia) şedea pe tron. De altfel i-ar fi plăcut mai bine să citească la umbra unui copac, dar demnitatea are şi obligaţiuni, din acest motiv Kócián din când în când a fost nevoit să petreacă un anumit timp şi pe tron. Adevărul este, că nu avea obligaţia de a raporta nimănui despre treburile lui, dar fiind un moştenitor conştiincios a considerat necesar acest sacrificiu. Mai mult, spre norocul lui nici nu era necesar să facă. Considerăm ca o excepţie unele situaţii mai speciale, care erau şi mai grele decât statul pe tron. Dar după semne acum chiar că va avea de a face cu o asemena situaţie. Întocmai înainte cu câteva clipe a intrat în camera regală Mititelul şi Cerbi foarte tulburat, ceea ce este în sine un lucru neobişnuit. Neobişnuit era nu faptul, că l-au căutat, pentru că de multe ori erau împreună, dar deobicei au evitat camera tronului din cauza atmosferei sărbătoreşti şi festive. Chiar şi Kócián a simţit aceiaşi repulsie, dar pentru el aici era locul de muncă.

Prietenii lui Kócián au încercat să monteze o întâmplare cam haotică despre un ceas deşteptător care te zburdă, te adoarme, te scoală, joacă tenis de picior, şi dacă are chef ridică chiar şi un castel. Dar deoarece deodată au vrut să vorbească amândoi, Kócián nu a reuşit să scoată esenţialul din toată întâmplarea. Tocmai şi-a ridicat mâna ... când s-a deschis uşa camerei tronului. Mititelul şi Cerbi au zbierat speriaţi:

– Sânt aici! Sânt aici! – şi au sărit pe fereastră. (Nu vă speriaţi, deoarece camera tronului se află la parter din motive de comfort)

Totodată în fruntea unui zgomot de neânchipuit a intrat exploziv Szeréna având într-o parte pe Bíborka şi în cealaltă parte o entitate stranie şi în urma lor o adunătură colorată cu diferite instrumente muzicale. Kócián pentru un moment a rămas cu mâna ridicată, după care şi-a manifestat dorinţa puternic:

– Să fie linişte!

După cum noi ştim în prezenţa lui Apariţia Stranie orice dorinţă se împlinşte. Kócián încă nu a ştiut acest lucru, dosar atât a sesizat, că orchestra s-a topit dintr-un moment în altul şi a auzit ... că nu aude nimic. Nici chiar vocea lui nu a auzit-o când a zis:

– În sfirsit. Acum spuneţi-mi frumos pe rând ce s-a întâmplat.

Cu siguranţă au vorbit, dar Kócián a observat doar mişcările gurii şi a ochilor ce se mişcau de ici-colo. Doar micul necunoscut a stat liniştit şi plin de demnitate. Domnitorul şi-a dat seama că doar el singur are ceva de a face cu aceste întâmplări stranii, dar cum să te convingi dacă fiecare întrebare se pierde în liniştea surdă. Dar pentru ce este mintea limpede dacă nu pentru a te ridica deasupra acestor situaţii? Kócián s-a întors către necunoscut şi şi-a prins urechile dând de ştiinţă că nu aude nimic. Necunoscutul a zîmbit şi a arătat gura. Cu aceasta vrea să-mi arate că aici vorba este de prisos, s-a gândit Kócián. Kócián şi-a ridicat degetul arătător spre necunoscut şi i-a spus: Atunci fă ceva!

Şi dintr-o dată s-a auzit din grădină ciripitul păsărelelor, zgomotul fântânii arteziene, foşnitul frunzişului şi mii de alte zgomote mărunte pe care nici nu le observăm, dacă ne înconjoară în toate zilele, doar atunci le observăm, când ne lipsesc. În schimb nu ne-a lipsit ţiuitul lui Bíborka:

– Ia spuneţ-imi ce se întîmplă de nu aud nimic! Vara mea a avut o prietenă şi bunicul ei a intrat în timpul zborului cu capul în tufis, pentru că dacă cineva zboară, deobicei zboară cu capul înainte, şi eu am obiceiul să zbor aşa, dar uneori...

– Bíborka! – şi-a ridicat vocea Kócián. Bíborka a tăcut, a privit în jur şi a căzut jos pe pământ.

– Vai de mine! – a zis. – Am crezut că am asurzit!

– În sfârşit – a răsuflat Kócián. – Ce a fost harabaura asta?

Szeréna şi Bíborka amândoi deodată au început să povestească. Kócián chiar a vrut să zbiere "Linişte!", când şi-a dat seama că e periculos, şi mai bine a rugat-o frumos pe Szeréna să povestească ea scurt ce s-a întâmplat.

– Înţeleg – a spus după ce Szeréna a terminat să povestească. – Deci tu eşti cel care împlineşti dorinţele.

– Da eu sânt, Apariţia Stranie, stafia ceasului deşteptător fermecat! – a zis Apariţia Stranie. – Dar tu cine eşti?

– Kócián, moştenitorul tronului pe veci din Cerbengócia.

– Ei dragul meu Kóciáncerbeng... – Eu î-ţi împlinesc orice dorinţă. – Kócián s-a lăsat comod pe tron.

– Cred că totul e clar. Nu e greu deloc, dacă ne gândim la formularea corectă a dorinţei. Nu-i aşa că o să ne înţelegem Apariţia Stranie? Ce bine am discutat şi adineauri fără să scoatem o vorbă!

– Nu a fost greu deloc. În primul rând ţi-ai prins capul între degete şi cu asta mi-ai dat de ştire că te frământa griji. Eu mi-am arătat gura, comunicând că te pot ajuta, dar spune ce pofteşti. Tu ai arătat spre mine din care mi-am dat seama că ai şi o altă dorinţă, de aceia am anulat prima dorinţă ca să-ţi pot împlini a doua dorinţă.

– Da, da... – spunea distrat Kócián. – Aţi văzut , că cel mai important lucru este să nu ne pierdem capul şi gândirea limpede. Ei bine vino cu mine să-ţi arăt o sarcină tocmai potivită pentru tine!