Cine iubeşte florile să fie precaut
Cerbi şi-a plimbat privirea prin împrejurimi, poate totuşi îi vine o idee. Când descurajat s-a uitat spre cer a zărit un punct purpuriu, care se apropia ca fulgerul. Cerbi a strigat bucuros – Bíborka! –, a strigat tare cât îi încape în gură; şi ştim bine că are o gurâ cât o şură. – Nu ai ceva dorinţă?
Între timp a sosit şi punctuleţul purpuriu, şi îşi dă seama că este de fapt o zână mititică.
– Dorinţă zici? Închipuie-ţi Cerbi, chiar mi-am zis azi dimineaţa când m-am uitat pe fereastrâ, şi ştii că întotdeauna mă uit dimineaţa pe fereastră, altfel ştii nici nu aş putea merge, dealtfel eu când zbor înainte după nasul meu şi ochii î-mi sânt ţintiţi înainte după nas, deci cum…Ce m-ai întrebat de fapt?
– Nu ai ceva dorinţă?
– Da, da, dorinţă... Ştii, toţi avem o dorinţă. Î-mi aduc aminte de o mătuşă, ştii acea care avea clopoţei, despre care ţi-am mai povestit – a început Bíborka povestea, dar nici nu s-a încălzit bine a apărut stafia ceasului deşteptător.. Bíborka a rămas trăsnet.
– Auleu, ce apariţie stranie!
Acum Apariţia Stranie a fost mirat.
– Tu mă cunoşti?!
– Nu, dar odată când m-am plimbat printre margarete, că eu printre margarete am obiceiul să mă plimb...
Apariţia Stranie şi-a pierdut răbdarea şi a întrerupt povestirea pentru că a vrut să se ocupe de dorinţele cerute:
– Dar tu cine eşti?
– Bíborka, zâna şefă din curte.
– Ei draga mea Bíborka, zâna şefă din curte - e uimitor ce nume lungi aveţi voi aici la curte! – mormăia Apariţia Stranie, apoi şi-a revenit rapid. – Draga mea Bíborka, zâna şefă din curte, doreşte-ţi orice şi eu î-ţi îndeplinesc dorinţa!
Şi atunci s-a întâmplat cu Bíborka ceva, ce nu s-a consemnat nici în cele mai voluminoase Cronici din Cerbengócia: nu avea cuvinte. Cerbi a fost pe fază, şi a încercat să dispară spunând:
– Ei bine eu atunci nu vă mai deranjez – şoptea, şi a pornit în vârful degetelor.
– Şi dealtfel... deci m-am gândit... că e timpul să... – Între timp a ajuns la colţul castelului, şi ascuns după perete a luat-o la fugă să scape cât mai rapid de figura asta obraznică care joacă aşa de bine tenis de picior şi este atât de puternic, încât a reuşit să-l întreacă pe el la ambele probe, pe el campionul din Cerbengócia la tenis de picior şi la forţă! Bíborka a tăcut pentru că s-a gândit cum ar putea să profite de această ocazie unică şi neprevăzută. Problema e, că ea nu avea obiceiul să dorească lucruri mari. E bucuroasă dacă bate soarele, dar nu-şi face probleme dacă se înnorează, are bună dispoziţie dacă nu suflă vântul, dar dacă suflă cu cea mai mare bucurie se caţără pe spatele vântului.
– Dar tu ai spus că toti avem măcar o dorinţă! – a insistat stafia încercând s-o convingă.
– Eu doar mi-am amintit de mătuşa cu clopoţei, care toată viaţa...
– Nu există să nu găseşti ceva ce-ţi place!
Bíborka a stat pe gânduri.
– Ei da, iubesc mult florile, am obiceiul să pun...
Dar Apariţia Stranie a şi dispărut. Peste o clipă a sosit cu un buchet mare de flori şi l-a aruncat pe zână.
– Ce ţi-am spus, doar spui o dorinţă şi eu ţi-o împlinesc – a spus Apariţia Stranie !
Bíborka cu mare greu a reuşit să iasă dintre flori, a scos din ureche câte o lăcrămioară a strănutat o viorea şi o gladiolă şi cu degetul arătător i-a arătat cale lui Apariţia Stranie:
– Ar fi mai bine să vii cu mine la Szeréna. Ea este o împărăteasă şi împărătesele nu există să nu aibă dorinţe deoarece ele se pricep mult mai bine la...